Anunt privind selecția partenerilor, entități private, în vederea încheierii unui
Acord de Parteneriat și aplicării în cadrul apelului de proiecte
„Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice”
Documentație Word - documentatie-word-pentru-aplicare.zip
ANUNT CU PRIVIRE LA INTENȚIA DE SELECTARE A UNOR PARTENERI,
ENTITĂŢI PRIVATE
Program: “Programul Incluziunc şi Demnitate Socială 2021 — 2027” din cadrul
Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Apel de proiecte: PIDS/632/PIDS_P6/OP4/ESO4.11/PIDS_A26 - Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice - Regiuni mai putin dezvoltate
COMUNA BORDEI VERDE, judeţul BRAILA, în calitate de Solicitant și Lider de Proiect, în conformitate cu prevederile:
-Ordonanţei de urgenţă nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă;
-Ghidul Solicitantului Condiții Specifice- Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice - Regiuni mai putin dezvoltate;
-Anexa 2 - Procedura de selecție a partenerilor entități private din PoIDS – Ghidul Solicitantului – Condiții Generale;
anunţă organizarea unei proceduri de selecţie a partenerilor, entități private pentru:
încheierea unui Acord de Parteneriat în vederea elaborării proiectului„Împreună pentru seniorii noștri – Îngrijire și sprijin la domiciliu” şi a depunerii cererii de finanţare aferente acestuia, în cadrul Programului “Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021 : - 2027” din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene — Apel de proiecte PIDS/632/PIDS_P6/OP4/ESO4.11/PIDS_A26 - Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice - Regiuni mai putin dezvoltate
Apelul de proiecte PIDS/632/PIDS_P6/OP4/ESO4.11/PIDS_A26 - Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice - Regiuni mai putin dezvoltate este finanţat din P06. Servicii de suport pentru persoane vârstnice.
Obiectivele specifice ale programului în care se va depune cererea de finanţare sunt reprezentate de ESO4.11. Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială, acordând o atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+).
Scopul si obiectivele proiectului care se va depune în cadrul Apelului de proiecte
Scopul general: imbunătățirea calității vieții și a gradului de incluziune socială a 106 persoane vârstnice din Orasul Insuratei , prin dezvoltarea și furnizarea de servicii integrate de îngrijire la domiciliu, adaptate nevoilor individuale, care să prevină instituționalizarea, să reducă riscul de excluziune social
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
-
O1 :. Asigurarea unui management eficient și transparent al proiectului pe întreaga durată de implementare (42 luni), prin coordonarea echipei de proiect, planificarea resurselor și monitorizarea progresului
-
O2: . Creșterea gradului de informare și conștientizare în comunitate cu privire la serviciile sociale dezvoltate, prin derularea campaniilor de promovare și informare și prin organizarea de evenimente de vizibilitate
-
O3 :. Identificarea, selectarea și includerea în grupul țintă a 106 persoane vârstnice vulnerabile, prin aplicarea criteriilor de eligibilitate și elaborarea planurilor individualizate de intervenție
-
O4. Crearea și operaționalizarea serviciului de îngrijire la domiciliu la nivelul Comunei Bordei Verde, prin recrutarea și instruirea personalului, dotarea cu echipamente și stabilirea procedurilor interne
-
O5. Furnizarea de servicii integrate de îngrijire la domiciliu pentru 106 persoane vârstnice, incluzând sprijin în activitățile zilnice, monitorizare medicală de bază și consiliere psihosocială, pe o perioadă de 36 luni
-
O:6. Monitorizarea și evaluarea continuă a proiectului prin instrumente de raportare, evaluarea satisfacției beneficiarilor și elaborarea raportului final, pentru asigurarea calității și sustenabilității serviciului.
În cadrul proiectului se vor derula următoarele activităţi şi subactivităţi:
A1: Managementul proiectului
A.2: Informarea și promovarea proiectului
A. 3: Identificarea și selectarea grupului țintă
A. 4 : Organizarea serviciului de îngrijire la domiciliu
A. 5: Furnizarea serviciilor de îngrijire la domiciliu
A. 6: Consolidarea serviciilor pentru participarea vârstnicilor la viața socială activă, prevenirea izolării și a instituționalizării
A. 7 Monitorizarea și evaluarea proiectului
A. 8: Activitati administrative
Categoriile de parteneri eligibili în cadrul proiectului sunt:
-Furnizori de servicii sociale acreditați
Furnizorii de servicii sociale sunt persoane juridice, de drept public ori privat (art. 37 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011).
Calitatea de furnizor de servicii sociale acreditat se demonstrează prin prezentarea unui certificat de acreditare, valabil la data depunerii cererii de finanțare, emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 118/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii 197/2012.
Serviciile sociale se vor organiza și vor funcționa în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale și ale Ordinul ministrului muncii și justiției sociale nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat și cantinele sociale, cu modificările și completările ulterioare.
Nu este obligatoriu ca la depunerea cererii de finanțare să se prezinte dovada licențierii serviciilor sociale furnizate prin proiect, respectiv pentru cazul serviciilor sociale de îngrijire la domiciliu -Unități de îngrijire la domiciliu (cod serviciu social 8810- ID-I). Este obligatoriu ca licențele de funcționare a serviciilor sociale furnizate prin proiect să se obțină înainte de începerea furnizării efective a acestor servicii sociale prin proiect.
CALENDARUL PROCEDURII DE SELECŢIE
Activitate |
Perioada de desfăşurare |
Publicarea anunţului de selecţie a partenerilor |
31.07.2025 |
Depunerea dosarelor |
13.08.2025 |
Etapa 1 - Verificarea administrativă a dosarelor |
14.08.2025 |
Etapa 2 - Evaluarea în vederea selecţiei partenerilor |
14.08.2025 |
Publicarea anunţului privind rezultatele selecţiei |
18.08.2025 |
Primirea contestaţiilor |
18.08.2025 |
Soluţionarea contestaţiilor |
18.08.2025 |
Publicarea anunţului final privind partenerii selectaţi şi contactarea acestora |
18.08.2025 |
Condiţii generale privind eligibilitatea partenerilor:
-sunt entităţi cu personalitate juridică, legal constituite și înregistrate fiscal în România;
-au în obiectul de activitate activitatea/activităţile din cadrul proiectului pentru care au rol de parteneri;
-trebuie să fie implicaţi în cel puţin o activitate relevantă. Prin activitate relevantă se înţelege aceea activitate care contribuie în mod direct la atingerea indicatorilor.
Situaţiile în care Partenerul nu este eligibil:
-Este în situaţie de criză financiară/ redresare financiară/ în stare de insolvenţă, conform Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 46/2013 privind criza financiară şi insolventa unităţilor administrative teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv se afla într-o procedură de insolvenţă conform Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările și completările ulterioare, după caz. În cazul partenerilor transnaţionali, se află într-o situaţie similară reglementată la nivelul cadrului legal aferent statului de provenienţă;
-A suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptată împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forță de res judicata;
-Se află în stare de faliment sau face obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară, are încheiate concordate, și-a suspendat/ întrerupt activitatea în ultimii 2 ani dinaintea depunerii cererii de finanţare sau face obiectul unei proceduri în urma acestor situaţii sau sc află în situaţii similare în urma unei proceduri de aceeaşi
natură prevăzute de legislaţia sau de reglementările naţionale;
-Reprezentanţii săi legali/structurile de conducere și persoanele care asigură conducerea solicitantului/partenerului au comis în conduita profesională greșeli grave, demonstrate în instanță, pe care autoritatea contractantă le poate justifica;
-Se încadrează, din punct de vedere al obligaţiilor de plată restante la bugetele publice, în situaţia în care obligaţiile de plată nete depăşesc 1/12 din totalul obligaţiilor bugetare de plată datorate în ultimele 12 luni, în cazul certificatului de atestare fiscală emis de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,
-Se încadrează, din punct de vedere al obligaţiilor de plată restante la bugetele locale, în situaţia în care obligaţiile de plată nete depăşesc 1/6 din totalul obligaţiilor datorate la bugetele alocate în ultimul semestru încheiat,
-Reprezentanţii săi legali/structurile de conducere şi persoanele care asigură conducerea solicitantului/partenerului au fost condamnaţi printr-o hotărâre cu valoare de res judicata pentru fraudă, corupție, participare la o organizaţie criminală sau la orice alte activităţi ilegale în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţilor;
-Partenerul şi/sau reprezentanții acestuia legali/structurile de conducere a acestora şi persoanele care asigură conducerea solicitantului/partenerului se află în situaţia de conflict de interese sau incompatibilitate, aşa cum este definit in legislaţia naţională şi europeană în vigoare;
-Se face vinovat de declaraţii false în furnizarea informaţiilor solicitate de AM/OI responsabil sau a omis să furnizeze informaţii care ar putea avea ca efect încadrarea într-o situație de nceligibilitate.
Se va depune Declaraţie pe propria răspundere că îndeplinește condiţiile de eligibilitate prevăzute de Ghidul Solicitantului .
Dosarul fiecărei entități care dorește să intre în parteneriat va conţine:
1.Scrisoare de intenţie (Anexa nr. |)
2.Fişa partenerului (Anexa nr. 2)
3.Declaraţia reprezentantului legal privind eligibilitatea (Anexa nr. 3)
4. Declaratie-evitarea-dublei-finantarii (Anexa nr. 4)
5. Acord-cu-privire-la-prelucrarea-datelor (anexa-5)
6. Declaratie-conflict-de-interese (anexa-6)
Documente suport:
1. Documente statutare ( actul constitutiv şi statutul ONG);
2. Certificat de înregistrare fiscală;
3. CV urile în format EUROPASS a experţilor cheie propuşi de partener pentru proiect
5. Acreditari / certificari privind serviciilor sociale
Data limită de depunere a dosarelor de candidatură şi modalitatea de depunere:
Dosarele de candidatură vor fi depuse prin una din urmatoarele modalitati:
-în format fizic (pe hârtie) la sediul primăriei
-prin posta sau curier, până pe data de 13.08.2025 ora 16:00
-prin email până la data de 13.08.2025, ora 24:00
Rezultatul procedurii
Evaluarea dosarelor de participare declarate eligibile se face conform grilei de evaluare prezentate în prezentul anunţ. Dosarele vor fi punctate de la 1 la 100 conform grilei. Vor fi selectaţi ca și parteneri candidaţii care obţin cele mai mare punctaje în urma procesului de evaluare a dosarelor tuturor candidaţilor participanţi la procedura de selecție.
Rezultatul procedurii de selecţie se va publica pe site-ul Solicitantului printr-un anunţ care va conţine informaţiile cuprinse în anunţul de selecţie și informații privind candidaţii participanţi la procedură admiși şi respinşi şi punctajul obţinut de fiecare dintre aceștia, iar partenerii selectaţi vor contactaţi direct, la datele de contact furnizate în Fișa partenerului.
SOLUȚIONAREA CONTESTAŢIILOR
Candidaţii care nu au fost selectaţi ca parteneri în vederea aplicării cererii de finanţare pentru proiectul care face obiectul Anunţului de selecție pot depune contestaţii care se soluţionează de comisia de contestaţii. Se vor respecta termenele stabiliie în Calendarul procedurii de selecţie.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Informaţii suplimentare privind procedura de selecţie pot fi obţinute la sediul PRIMARIEI.
Data: 31.07.2025